Home » Noutati » Uitarea – Ce si de ce uitam?

Share This Post

Articole

Uitarea – Ce si de ce uitam?

Uitarea - Ce si de ce uitam

Uitarea – Ce si de ce uitam? – Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si reactualizate este foarte raspandit, de aceea si foarte cunoscut. Este stiut ca multe dintre datele experientei noastre anterioare se diminueaza, se dezagrega, dispar din mintea noastra. Intervine asa-numitul fenomen al uitarii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul pastrarii. Desi, la prima vedere, s-ar parea ca uitarea este un fenomen relativ simplu, in realitate lucrurile nu stau deloc asa.
Uitarea – Ce si de ce uitam? Inca cu multi ani in urma, el a constituit preocuparea de seama a multor cercetatori psihologi, preocupati indeosebi de cresterea potentelor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facultati umane. In legatura cu uitarea, noi vom starui doar asupra catorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor intrebari.
Ce este uitarea? Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este „inscrisa in legile omenesti”.
Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, in conditiile supraincarcarii lui nedand posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea supraincarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca urmare a experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului.
In raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen negativ. In schimb in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi „prea mult” si mai ales de „prisos”. Uitarea este cea care acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza.

Uitarea – Ce si de ce uitam?

Aşadar, caracterul necesar al uitării decurge din faptul că ea are importante funcţii de reglare şi autoreglare a sistemului mnezic al individului, în sensul că dă posibilitatea „descărcării” şi „eliminării” din acesta a ceea ce este fie inutil, fie balast, pentru a face loc-noului material informaţional ce trebuie să fie însuşit. Sperăm că cititorul a reţinut că doar în anumite condiţii uitarea este un fenomen natural şi relativ necesar. Când aceste condiţii (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedică în calea adaptării la solicitările mediului, o povară pentru memorie care este nevoită să reia de la început procesele sale. Între memorie şi uitare există deci relaţii dinamice, fiecare dintre ele acţionând una asupra alteia prin intermediul feed-back-ului (a legăturii inverse) şi completându-se sau sprijinindu-se, dar şi împiedicându-se uneori reciproc.

Cum se explică uitarea? În legătură cu această problemă s-au constituit de-a lungul timpurilor două modalităţi mai importante de explicare a uitării. Una dintre ele, bazată pe aşa-numitele teorii pasive al e uitării, consideră că aceasta s-ar datora ştergerii urmelor mnezice, ca urmare a lipsei de reactivare a lor, lipsei exerciţiului. Fără a fi total greşită, această modalitate explicativă este unilaterală, deoarece nu ia în considerare dinamismul vieţii psihice şi mai ales al celui neurofiziologic. Tocmai de aceea, teoriile active ale uitării pun un accent deosebit pe dinamica mecanismelor neurocerebrale în explicarea fenomenului respectiv. În cadrul acestor teorii, se porneşte de a ipoteza că activitatea nervoasă nu încetează după încetarea acţiunii stimulului, ci continuă, fapt facilitează consolidarea urmei nervoase lăsată de stimul. (Continuarea activităţii nervoase şi după acţiunea stimulului ne este demonstrată de faptul că reînvăţarea materialului respectiv se face, de obicei foarte uşor.) Numai că această activitate nervoasă poate fi împiedicată în desfăşurarea ei de o altă activitate, care urmează şi care îngreuiază astfel consolidarea urmei nervoase anterioare, deoarece celula nervoasă este acaparată aproape în întregime de noua activitate.

Ce şi de ce uităm? De obicei, uităm informaţiile care îşi pierd actualitatea, care se devalorizează, care nu mai au semnificaţie pentru noi şi nici pentru rezolvarea problemelor practice, care nu mai răspund deci unor necesităţi. De asemenea, uităm informaţiile neesenţiale, amănuntele, detaliile, ceea ce, de obicei, reprezintă un balast. Se uită informaţiile care sunt dezagreabile şi care, prin continua lor reamintire, ar produce disconfort psihic; se uită ceea ce nu este utilizat frecvent, ceea ce nu este repetat. Este de la sine înţeles că prezenţa în rezervorul memoriei a acestor informaţii mai mult ar împiedica comportamentul nostru decât l-ar favoriza. Tocmai de aceea, ele sunt uitate, lăsate de o parte. Din păcate, noi uităm nu numai astfel de informaţii ci şi unele care ne sunt necesare, utile, care au mare semnificaţie pentru „reuşita” noastră.

Ce si de ce uitam - UitareaCare este ritmul uitării? H. Ebbinghaus, psiholog german care s-a ocupat printre primii de această problemă, a fixat (pe baza memorării unui material fără sens) curba uitării care a devenit clasică. Potrivit acestei curbe, uitarea este destul de mare, masivă chiar, imediat după învăţare şi apoi din ce în ce mai lentă, aproape stagnantă. Dacă suntem tentaţi să dăm crezare acestei curbe în raport cu materialul fără sens memorat, nu putem crede că ea ar fi universal valabilă. Dimpotrivă, o serie de factori, cum ar fi: volumul materialului, lungimea, semnificaţia lui, particularităţile de vârstă şi individuale ale oamenilor vor face ca această curbă să ia forme diferite. Când materialul cu sens şi cel fără sens sunt fie de mici proporţii, fie prea extinse, atunci curbele uitării tind să se asemene; când însă cele două categorii de material au un volum mijlociu, cel fără sens se uită mai repede decât cel cu sens. Intervine apoi şi vârsta: copiii uită, de regulă, evenimentele recent întâmplate, dar le pot evoca bine după câteva zile sau săptămâni; bătrânii uită evenimentele recente, dar le pot evoca pe cele îndepărtate. Uitarea are deci ritmuri diferite, fie în funcţie de particularităţile materialului, fie în funcţie de trăsăturile individuale şi chiar pentru procesele memoriei.

Articole adaugate …

Informatii utile: Uitarea: Ce si de ce uitam?
Partener: IRC Romanesc – License: Creative Commons.

Share This Post

1 Comment

  1. Poza de profil pentru Simplu

    Uitam lucruri importante si ne amintim nimicuri, iar deseori memoria ne tradeaza exact atunci cand avem cea mai mare nevoie de ea …

Leave a Reply

Lost Password

Register